Pagina principală |  Articole |  Știri |  Resurse |  Condiții |  Servicii angajatori |  Contact Miercuri, 28 iunie 2017
 Imobiliare  | Auto  | Turism  | Prieteni  | Bancuri  | Știri  | Culinare  | Coduri poștale  | Financiare  | Meteo  | Calendar  | Contabilitate 

Articole

Istoria neînțeleasă a unei demisii

Autor: Dana Visoianu

         Am ales să scriu astăzi despre demisie pentru că este una dintre formele de încetare a contractului de muncă care generează și lasă în urmă multe supărări, de ambele părți, deopotrivă angajator și angajat. Multă vreme încă după 1989, „a-ți da demisia” presupunea și a accepta să te supui unui soi de oprobriu public: nimeni nu își dădea demisia , sau dacă o făcea, își consemna „o pată la dosar”.
         Potrivit Codului actual al Muncii „prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. (art. 79, alin. (1)”.
         Am întâlnit, de-a lungul perioadei persoane care și-au dat demisia peste noapte, care pur și simplu s-au trezit dimineața cu un singur gând: „astăzi mă duc la serviciu și îmi dau demisia”. Unii dintre ei adaugă: „pentru că nu mai pot!” și această neputință poate ascunde o problemă a angajatului, sau probleme ale angajatorului sau și una și cealaltă. Alții își dau demisia ca formă de protest: „sunt cel mai bun din echipa de vânzări, dar iau prime egale cu colegii mei. Să-i văd cum se vor descurca fără mine...”. O încercare de a se răzbuna pe șefii lor care nu au timp de ei, nu le mulțumesc, nu le recompensează rezultatele, într-un cuvânt: nu îi văd. Și atunci încearcă ca măcar prin demisie să devină vizibili.
         Atunci când e vorba despre problemele angajatorului demisia este folosită și ca un „semnal de alarmă”: angajatul speră să fie întrebat care sunt motivele demisiei, de ce dorește să plece, dacă s-a certat cu șeful lui direct sau are probleme personale ș.a.m.d. Angajatul speră să-i pese cuiva de el, mai mult decât până ieri.
         Nimeni nu-și dă demisia cu plăcere. Nici măcar în situația în care demisionarul are deja un loc de muncă în altă parte, cu un salariu mai mare și condiții mai bune de muncă. Chiar atunci când îl așteaptă promisiunea lui „mai bine” în partea cealaltă el se gândește la organizația din care pleacă, la colegii cărora le-a dat timp și atenție pentru construirea unor relații corecte de muncă, la ceea ce ar fi putut face el mai bine.
         Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia (id., art. 79, alin. (3)) dar nu poate evita procesul prin care trebuie să-și motiveze lui însuși demisia. Cum nu poate evita întrebările colegilor care nu erau pregătiți pentru plecarea lui, pentru a o lua de la capăt cu un alt coleg nou, pe care îl vor compara cu cel vechi și tot așa mai departe.
         Aceasta nu este o pledoarie împotriva demisiei, despre tristețea acestui „act unilateral de voință”. Este doar o reflexie asupra modului în care sunt tratate demisiile în organizațiile românești: graba care ne-a cuprins pe toți în acest început de mileniu ne imprimă și abordarea în viteză a demisiei: unii demisionează mai ușor, mai repede și alții iau act, la fel de repede, de o demisie.
         În cel mai bun caz ne prevalăm de dreptul la preaviz și începem să căutăm un loc de muncă sau un nou angajat, după caz. Ce se poate face însă, concret, în perioada de preaviz ? (Termenul de preaviz este cel convenit de părți (...) și nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariații care ocupă funcții de conducere. (id. alin (4)) Foarte puțin. Angajatul devine din „colegul nostru”, „fostul nostru coleg” și nu mai are rost să-l mai căutăm/deranjăm cu ceva. El caută în jur puțină înțelegere dar înțelege că nu are neapărat dreptul la ea, dat fiind modul în care a ales să plece.
         Companiile mari, mai ales multinaționalele, au transferat încărcătura acestui act procedurilor seci, care spun cum trebuie procedat și ce este de făcut: sunt informați cei implicați, sunt stabiliți pașii de transfer ai documentelor/ activităților, se demarează acțiunea pentru recrutarea unui nou angajat și se realizează celebrul „exit interview” – în sfârșit o ocazie pentru cel care pleacă din organizație să spună ceea ce are pe suflet. Companiile mici sunt afectate mai mult. Mai ales dacă e vorba despre un angajat din zona de management. Plutesc în aer, în zilele următoare anunțului, întrebări, bârfe, taine.
         Am avut în față angajați care și-au prezentat demisia și uitându-mă la ei mi-am dat seama că ei luaseră decizia, se împăcaseră cu sine și știau că nu mai este cale de întoarcere. Și nu aveam nimic altceva de făcut decât să am grijă ca totul să rămână în ordine.
         
         Mai dificil mi-a fost însă să gestionez situații în care demisia apare ca urmare a unui conflict, a unei probleme de sistem. Angajatul nu vrea de fapt să plece, speră să rămână, iar demisia lui să fie doar un prilej de reclarificare a pozițiilor sau, de multe ori, de renegociere a salariului. Cea în care motivul este majorarea de salarii poate fi simplu rezolvată: îi prezinți perspectivele cât mai clar – dacă ele sunt deja formulate de organizație (ex. „o creștere de 10%, peste 6 luni, asociată sau nu unui anumit rezultat).
         
         Însă cele mai neplăcute situații sunt cele ale demisiilor cu „scandal”, cu spectacol: când afli peste noapte că directorul de vânzări pleacă, la o firmă posibil concurentă, când folosește timpul de preaviz ca s㠄facă valuri” povestind cât de bine e „acolo” și cât de „rău” e aici, când poate afecta iremediabil procesul de business vorbind cu clienții despre ceea ce se întâmplă rău în firma din care pleacă. Un teren deja pregătit pentru viitoare demisii ...
         Sigur că există pârghii juridice de protecție. Dar ele nu au cum să te ferească niciodată de spectacolul respectiv și de acele efecte greu de cuantificat în bani ale actului de demisie.
         
         A-ți da demisia elegant, a închide un raport de muncă civilizat înseamnă a te respecta pe tine și pe toți viitorii tăi angajatori. Înseamnă inclusiv a înțelege că modul în care pleci dintr-o organizație a la fel de important ca și modul în care intri și e parte din reputația ta de profesionist. A lua act de o demisie, elegant, înseamnă a încerca să înțelegi istoria acestui act unilateral de voință la care recurge angajatul. E important să înțelegi ceea ce s-a întâmplat înainte de luarea deciziei pentru că și demisia face parte din seria acelor întâmplări importante pentru o organizație care se dezvoltă, care învață.



Sursa:


Data postării: 10.10.2005
Vizualizări: 9.981

Înapoi la articole



Publicitate pe acest site
Copyright ©2002-2017 Pandora Impex SRL.