Student / Studentă ofer meditații
Autor: Dana Visoianu
Două au fost întâmplările zilelor trecute care m-au determinat să aleg această temă pentru astăzi:
1. O tânără angajată, 28 de ani, vorbind despre inconștiența unor părinții care ani de zile, i-au încredințat copii, casa, educația copiilor, fără cea mai mică verificare, fără să pună prea multe întrebări. O acuzație implicită despre lipsa de interes a acelor părinți care preferă să plătească meditații, fără a ști ce se întâmplă în orele acelea, fără a face o legătură prea puternică între rezultatele școlare și efortul de a medita copilul.
2. Un tânăr student, anul I, venit din provincie, care nu a mai oferit nici o ora de meditații până acum, nu a mai lucrat cu copii, dar dorește să o facă pentru că e o soluție de rezolvare a nevoilor lui. Studentul respectiv era a treia încercare a unei familii de găsire a unui meditator potrivit pentru matematică, care să poată desfășura ora în limba engleză.
Dintotdeauna meditațiile au fost o activitatea care și-a găsit locul în viața studențească. O parte din proiectul personal pe care îl reprezintă a urma studii superioare înseamnă și a da meditații. La diverse obiecte. De cele mai multe ori e vorba doar de a-l ajuta pe copil să înțeleagă și să rezolve tema pentru acasă. Și atunci e destul de simplu: logica procesului pedagogic, de introducere, fixare și verificare a cunoștințelor sau deprinderilor noi este responsabilitatea cadrului didactic de la școală meditatorul e doar o completare.
Cum poți proceda însă dacă vrei, ca părinte, mai mult? Dacă e vorba despre o limbă străină și vrei ca fiica ta să vorbească cu cea care o meditează de 3 ani, numai în limba respectivă? Ce poți face dacă ai șansa să pleci în străinătate cu copilul și descoperi, după patru ani de meditații, că el nu poate să ceară o sticlă de apă, pentru că nu are curajul, nu-i vine, nu poate să vorbească în limba respectivă?
Cum poți proceda, ca persoană care oferă meditații, ca să fii sigur pe tine, pe relația cu copilul, pe ceea ce transferi în procesul de meditare? A da meditații nu înseamnă doar a ajuta un copil să-și facă temele, a-l supraveghea și a-l corecta asupra eventualelor greșeli. Este destul de simplu să te gândești că poți câștiga săptămânal, o sumă de bani, nu puțini, meditând 2/3 copii. Dar cum poți ști că ești pe drumul cel bun? Copii sunt diferiți: unii învață mai ușor, alții se pot plimba prin casă și juca, în timp ce învață, alții nu au nici un progres două luni, după care te surprind din ce în ce mai mult. Cum poți ști, la 20 de ani, care este calea spre mintea unui copil de șase ani, de exemplu?
E adevărat că nu-mi propun să răspund la aceste întrebări. Mi-am propus doar să le formulez.
Scriu însă într-un ziar de joburi în care astfel de anunțuri apar și cele două povestiri de mai sus au pus aceste anunțuri, această cerere și oferta care îi răspunde într-o altă lumină. Un tânăr care absolvă facultatea și se prezintă pentru prima dată la catedră, are o sumă de obligații față de modul în care își pregătește lecțiile: un plan de lecție, o planificare de semestru, suporturi educaționale (manuale, caiete de activitate, planșe, materiale didactice).
Ei bine, dragi părinți, ați văzut ceva din toate acestea la cei care dau meditații copiilor dumneavoastră, la cei cărora le încredințați copiii, mintea și uriașa lor disponibilitatea de a învăța? Dacă da, sunteți norocoși și vă recomand să vă purtați pe măsură cu cei care sunt lângă copiii dumneavoastră. Dacă nu, mai gândiți-vă, mai puneți întrebări, vorbiți chiar cu copilul de cele mai multe ori el vă poate spune cu onestitate dacă simte că progresează sau nu.
Nenumărate voci vorbesc despre problemele învățământului românesc. Trebuie să admitem că învățământ înglobează și sistemul de meditații: sunt resurse certe, financiare și umane, implicate în ceea ce înseamnă învățare. Dacă sistemul are probleme, ele se manifestă în integralitatea lui, astfel că asistăm frecvent la situații în care persoane care nu au calificarea necesară dau meditații și părinți, care nu știu ce să ceară și cum să evalueze ceea ce primesc, cumpără.
Responsabilitățile ce decurg din acțiunea de a da și de a angaja (în numele copilului) meditații sunt diferite, dar nici una dintre ele nu este mai puțin importantă. Ar trebui să știm deja cu toții că și în alte țări europene există activități care seamănă cu meditațiile noastre: se pot numi altfel, uneori sunt organizate chiar de către școală. Totdeauna va exista o nevoie de a oferi copilului mai mult decât ceea ce primește de la școală sau dorința de a încerca să-l ajuți. Dacă tu ca părinte ești ocupat, vei alege să plătești pentru această nevoie. Articolul meu vrea doar să-ți atragă atenția, fie că ești meditator sau părinte, că a da sau a angaja meditații e mult mai complicat decât pare la prima vedere și înseamnă oportunitatea de a te achita onorabil de responsabilitatea pe care o ai față de educația generației care îți urmează.
Sursa:
Data postării: 24.10.2005
Vizualizări: 8.461
Înapoi la articole
|